Cancelarul austriac Werner Faymann a acuzat Elveţia că profită de deprecierea euro, prin acordurile bilaterale cu Uniunea Europeană în domeniul liberului-schimb economic, neasumându-şi, însă, responsabilităţi pentru sprijinirea monedei, potrivit publicaţiei elveţiene Le Temps, anunţă Mediafax.
"Când este ceva de dat, Elveţia se retrage", a afirmat Faymann, într-un interviu acordat unui post de radio, preluat de Le Temps.
Elveţia este presată tot mai mult să participe, printr-un ajutor voluntar, la susţinerea monedei unice europene şi la rezolvarea crizei din Grecia, notează publicaţia, într-un articol intitulat "Euro: Austria denunţă egoismul Elveţiei".
Totodată, liderul Partidului Social Democrat din Austria, Josef Cap, a caracterizat Elveţia ca fiind un "pasager clandestin" în trenul european, care profită de poziţia de stat-refugiu pentru capital. Acesta consideră că Uniunea Europeană ar trebui să solicite autorităţilor de la Berna o contribuţie pentru stabilizarea euro.
Alina Vasiescu Cancelarul austriac Werner Faymann a acuzat Elveţia că profită de deprecierea euro, prin acordurile bilaterale cu Uniunea Europeană în domeniul liberului-schimb economic, neasumându-şi, însă, responsabilităţi pentru sprijinirea monedei, potrivit publicaţiei elveţiene Le Temps, anunţă Mediafax.
"Când este ceva de dat, Elveţia se retrage", a afirmat Faymann, într-un interviu acordat unui post de radio, preluat de Le Temps.
Elveţia este presată tot mai mult să participe, printr-un ajutor voluntar, la susţinerea monedei unice europene şi la rezolvarea crizei din Grecia, notează publicaţia, într-un articol intitulat "Euro: Austria denunţă egoismul Elveţiei".
Totodată, liderul Partidului Social Democrat din Austria, Josef Cap, a caracterizat Elveţia ca fiind un "pasager clandestin" în trenul european, care profită de poziţia de stat-refugiu pent