Statul-Mos Craciun in stil romanesc nu alina suferinta copiilor saraci si nici nu-i premiaza pe cei cuminti, ci - pina la criza, oricum - le face daruri celor care striga mai tare. Exista nenumarate deosebiri intre situatia actuala din Romania si cea din Grecia, insa nu poate fi trecuta cu vederea o mare asemanare: cauzele sint de natura politica. In cazul nostru - nu este singular in Estul postcomunist - avem de a face cu o mai veche criza a statului, agravata constant de o serie de politici iresponsabile aplicate mai ales dupa 1 ianuarie 2007, dar si de refuzuri la fel de iresponsabile ale clasei politice de a infrunta marile probleme cu care ne vom confrunta in viitor. La rindul lor, aceste optiuni nefericite nu sint altceva decit consecinte ale proastei functionari a democratiei romanesti. In perioada premergatoare aderarii la Uniunea Europeana, mecanismele de conditionalitate puse la punct de Bruxelles au impus o anumita cenzura guvernelor si chiar partidelor politice romanesti, in ceea ce priveste politicile publice care puteau avea consecinte asupra stabilitatii macroeconomice. Din 2007 incoace, ar fi trebuit ca aceasta cenzura sa fie inlocuita de autocenzura: chiar pe fondul cresterii economice, era de asteptat sa predomine cumpatarea. Nu s-a intimplat, insa, astfel. Politicienii stiu ca, in mare, cetatenii nu au incredere in ei. Votul exprimat in alegerile de orice fel nu este decit in mica masura un act pozitiv, prin care cineva (un om, un partid) este investit cu incredere. El tinde sa fie mai degraba unul negativ, prin care cineva este alungat sau tinut departe de putere. Solutiile de construire a increderii si, implicit, a unei baze electorale solide si stabile ar exista, insa ele presupun consum de timp si energie, iar actorii politici exact de asta duc lipsa. Este mult mai comod sa intri in relatii de tip clientelar cu sindicatele, patronatele sau asoc