"Din moment ce nici aprecierea, nici capacitatea de a produce note muzicale nu sunt facultati cat de cat utile omului [...], ele trebuie clasate printre cele mai misterioase dintre inzestrarile sale", spunea Darwin in lucrarea Originea omului. Misterul din spatele existentei acestei inzestrari a fost elucidat duminica, 16 mai, in Piata Constitutiei, in seara in care "zeul fulgerului" (pe numele sau de muritor Angus Young) si colegii sai au confirmat Ipoteza Gaia, au transmis energie wireless prin Efectul Tesla si au dat nastere unui tip particular de Sindrom Burnout.
Ipoteza Gaia este o teorie care afirma ca planeta ar fi un organism viu, ce se adapteaza la modificarile survenite in mediul sau. Pentru a-i ilustra plauzibilitatea, doi oameni de stiinta realizau in 1983 un experiment teoretic intitulat Planeta Margaretelor. Pe aceasta planeta, cand soarele incalzea prea tare, incepeau sa creasca margarete albe (pentru a reflecta lumina in spatiu), iar cand soarele se racea, cresteau margarete negre (ca sa absoarba lumina si s-o inmagazineze sub forma de caldura).
Datorita acestei facultati aparent inutile prezente la om, Ipoteza Gaia a fost confirmata si in Capitala, pe 16 mai, cand, pentru a-si mentine echilibrul intern (in cazul de fata - clima nepotrivit de rece pentru Romania in ultimele luni), planeta a gasit o modalitate de a creste temperatura prin aducerea a 60.000 de fani AC/DC in Piata Constitutiei.
La nivel "celular" - "un vis implinit" pentru romanii iubitori de rock'n'roll, dupa cum se confesa un fan la finalul concertului, oferind sintagma preferata a melomanilor autohtoni in ultimele luni.
Coordonatele de inceput: o trupa Down in deschidere, cu vocalistul Phil Anselmo (fost solist in Pantera) aruncand CD-uri, freesbee-uri si sticle de apa in public, apoi un Iris care in 2001 mergea prin tara intr-un turneu intitul