Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc a prins curaj şi a început să ameninţe cu demiteri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 17 mai 2010 ·

Premierul Boc a declarat sâmbătă că aceia care nu aplică programul guvernului privind combaterea evaziunii fiscale trebuie schimbaţi fără „somaţie“ şi „mângâieri pe creştet“, precizând că vrea finalizarea pachetului legislativ pentru acest domeniu până miercuri, la următoarea şedinţă a executivului.

Boc a luat cuvântul în deschiderea şedinţei grupului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au luat parte ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, precum şi ministrul de interne, Vasile Blaga. „Se pune întrebarea de ce avem acum o urgenţă în raport cu situaţia anterioară. Lucrurile sunt foarte clare. Nu poţi să le ceri oamenilor reduceri de salarii şi pensii şi în acelaşi timp să accepţi în continuare evaziune fiscală. Evazioniştii nu plătesc pensii, statul plăteşte şi trebuie să plătească pensii, iar dacă autorităţile statului nu-şi fac datoria înseamnă că statul în esenţă este pus în pericol. Vreau să ştiţi că orice leu adus în plus din evaziunea fiscală înseamnă un leu şi un ban în plus pentru infrastructură, pentru investiţii, pentru educaţie, pentru sănătate, pentru salarii şi pensii“, a afirmat Boc.

Premierul le-a cerut celor responsabili să termine pachetul legislativ pentru combaterea evaziunii fiscale până miercuri, astfel încât să fie abordat într-o primă lectură în guvern. El le-a mai cerut celor care coordonează activitatea antievaziune să înlocuiască fără somaţie persoanele care nu aplică programul guvernului. „Să impuneţi măsuri organizatorice ferme de combatere a evaziunii fiscale şi deja am văzut câteva rezultate pozitive la Interne şi Finanţe. În al treilea rând (vă cer - n.r.), schimbarea fără somaţie a celor care nu aplică programul guvernului de combatere a evaziunii fiscale, repet, fără somaţie, nu avem timp de mângâieri pe creştet“, a susţinut şeful executivului.

Ministrul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum o ora
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 26 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Duminică, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua și mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum 30 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum 24 minute
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum o ora
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Protest la Paris față de pericolele legii privind moartea asistată

Mediafax acum 2 ore
„Nu sunt eu o povară? Așa m-am simțit când am auzit despre această lege”. Ca și alte persoane bolnave și cu handicap, Orvedie, care suferă de o boală degenerativă, a participat sâmbătă, 24 mai, la mitingul de lângă Adunarea Națională pentru a denunț

SuperLiga: Istvan Kovacs arbitrează meciul de baraj Poli Iaşi – Metaloglobus

HotNews acum o ora
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul tur dintre Poli Iaşi şi Metaloglobus, programat duminică, de la ora 15.00, în barajul de menţinere sau promovare în Superliga, scrie News.ro. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Marius Mihai M

Caz tulburător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai un medic pediatru au murit într-un atac israelian

HotNews acum 4 ore
Cadavrele a circa 80 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării – grav afectat, în prezent i

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°