Comisarul-şef Viorel Salvador Caragea, inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, este anchetat de Parchetul Curţii de Apel din Craiova în două dosare penale care vizează infracţiunea de purtare abuzivă.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel din Craiova desfăşoară cercetări în ceea ce îl priveşte pe şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea. Comisarul-şef este anchetat pentru purtare abuzivă şi, potrivit procurorului Ionel Grigore, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Craiova, verificările au început ca urmare a două plângeri depuse de angajaţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Una dintre cele două plângeri aparţine unui ofiţer din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, iar cea de-a doua, comisarului de poliţie Ion Frăţilescu, nimeni altul decât adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Conform aceleiaşi surse, până în prezent au fost audiaţi mai mulţi martori, iar verificările continuă potrivit procedurilor legale.
Expresii şi cuvinte jignitoare
Unul dintre cei care l-au reclamat pe Viorel Caragea susţine chiar că a fost înjurat, iar comportamentul comisarului-şef, în general, în relaţia cu subalternii, a lăsat de dorit, în mai multe rânduri. Potrivit unor surse din cadrul IPJ Gorj, nici reprezentantele sexului frumos nu sunt ocolite de furia verbală a lui Viorel Salvador Caragea, nemulţumit, se pare, de reacţia subalternilor săi la ordinele pe care le dă. Unul dintre ultimii sancţionaţi este şeful Poliţiei Rutiere Gorj, Dumitru Tatomir, care a fost fotografiat de jurnalişti conducând fără a purta centura de siguranţă. Tatomir a fost sancţionat cu două puncte penalizare, scăpând însă cu avertisment. Viorel Salvador Caragea nu a dorit să facă vreun comentariu în legătură cu dosarele în care este cerc