- Comentariu - nr. 548 / 17 Mai, 2010 In trecuta campanie electorala, liderul FIDESZ-ului ungar, Viktor Orbán, a trambitat, peste sapte mari si cateva tari vecine, cu minoritati maghiare, ca, odata ajuns la putere, va acorda dubla cetatenie! Si uite ca a pus mana pe putere, intr-o tara in care extremismul de dreapta (vezi Partidul "Jobbik", puiul Garzii Maghiare a lui Gábor Vona, cu "filiala" Plutonul Secuiesc "Wass Albert" prin secuime!) este in floare. Ciudat! Cu ani in urma, sa ne amintim, cat de ingrijorate se dovedeau cancelariile occidentale ca, in Romania, exista PUNR si PRM (cum ne mai balacareau, facandu-ne "extremisti"!), partide care, spre cinstea lor, intr-adevar, aparau ideea nationala, verticalitatea si demnitatea romaneasca. Partide scoase azi din Parlament cu mana ticalosita. Iar acum, clampanitorii stipendiilor de atunci tac - malc in fata unei dovezi irefutabile: ascensiunea ingrijoratoare si periculoasa a unor organizatii de tip neofascist si revizionist pe meleagurile budapestane si ale Pustei Panonice. In acest context, ajuns premier, darnicul Viktor Orbán promite dubla cetatenie pentru minoritarii maghiari din Romania, Slovacia, Serbia, Ucraina. Fara sa mai intrebe si guvernele tarilor respective, cum ar fi firesc in astfel de cazuri. Ne-am fi asteptat ca guvernantii nostri, mereu cu palaria pe ochi, potopiti de somnolenta si de vesnica lor blegeala, sa protesteze in fata amestecului grosolan in treburile interne ale unei tari vecine! Nu au facut-o, din acelasi motiv arhicunoscut, coplesiti de oportunism si concesii: sa nu-i supere pe Marko Bela si pe ai lui "locotenenti", aflati la guvernarea Romaniei, de la ale caror cancelarii (din Guvernul de la Bucuresti nu in cel de la Budapesta!) _ caz unic in Europa! _ sunt emise acte in limba maghiara, desi limba oficiala in stat este romana! Barbati, ca de obicei, in schimb, au facut-o slovacii, car