Nouă din zece consumatori casnici şi-ar putea acoperi necesarul de electricitate doar din energie eoliană peste trei ani, dacă se fac proiectele anunţate.
Dacă acum numărăm pe degete turbinele eoliene care se învârt în România, capacităţile de producţie a energiei eoliene care vor fi puse în funcţiune până în 2013 ar putea ajunge la 3.370 MW.
Capacitatea va genera o cantitate de energie suficientă pentru a acoperi peste 80% din necesarul de electricitate al populaţiei, respectiv consumul pentru circa 7 milioane de gospodării, potrivit calculelor EVZ.
Start în pas de melc
Pe lângă cei 14,1 MW instalaţi în centrale eoliene la finele anului trecut, 2010 va aduce pe piaţa locală concretizarea primelor proiecte de anvergură. Numai grupul ceh CEZ va începe producţia cu un parc de 250 MW, la Fântânele, în judeţul Constanţa. Acestuia i se adaugă fermele de 228 MW la Peştera şi Cernavodă ale portughezilor de la EDP Renováveis, a treia mare companie producătoare de energie eoliană din lume, care va investi 302 milioane de euro în aceste proiecte.
Totodată, mai sunt în faza de construcţie capacităţi care, cumulat, ajung la 75,5 MW, potrivit datelor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). Astfel, la finele anului, România va avea instalaţi în total 567,6 MW în centrale eoliene, care vor produce, în medie, 118.089 MWh lunar, conform calculelor noastre.
Dacă luăm în calcul că, la nivelul ţării, consumul mediu de electricitate pe gospodărie este de circa 100 kWh/lună, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, înseamnă că anul acesta vom produce energie eoliană care echivalează cu necesarul lunar a 1,18 milioane gospodării, din cei circa 8,1 milioane de abonaţi casnici existenţi la ora actuală.
Cel mai mare parc de pe uscat
Anul viitor, cehii de la CEZ vor finaliza cons