Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pambuccian propune un Parlament virtual

Publicat in Romania Libera, luni 17 mai 2010 ·

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, deputatul Varujan Pambuccian, a propus, luni, în Biroul Permanent al Camerei constituirea un Parlament virtual pentru a fi reduse cheltuielile, scrie Agerpres.

'Probabil, pentru România este mult prea devreme, dar cine ştie. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar putea reduce în felul acesta. Ştiu că dumneavoastră (presa - n.r.) nu v-ar conveni că nu ne-aţi mai avea la îndemână aşa uşor, dar practic foarte multe cheltuieli s-ar duce în jos. Cred că am putea vorbi de 70 - 80% reduceri dacă am face aşa ceva', a spus Pambuccian. El a adăugat că ar fi un lucru bun şi pentru economia timpului personal al parlamentarilor şi ar fi mult mai rapidă chiar şi comunicarea.

Deputatul spune că a făcut o astfel de propunere pentru că iniţiativele sale au reuşit în două feluri - 'fie imediat, fie după foarte mult timp insistând asupra lor'. 'Dar eu cred că lumea întreagă merge în direcţia aceasta şi că, mai devreme sau mai târziu, o să se întâmple şi la noi', a concluzionat parlamentarul.

Pambuccian a precizat că în Biroul Permanent a fost susţinut de social-democratul Adrian Năstase, care, după cum afirmă secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, ar fi propus ca 'parlamentarii să intre în concediu timp de şapte luni'.

Biroul Permanent a discutat în şedinţa de luni despre variantele de reducere a cheltuielilor Camerei Deputaţilor, urmând ca secretarul general să întocmească, până miercuri, un raport în acest sens.

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, deputatul Varujan Pambuccian, a propus, luni, în Biroul Permanent al Camerei constituirea un Parlament virtual pentru a fi reduse cheltuielile, scrie Agerpres.

'Probabil, pentru România este mult prea devreme, dar cine ştie. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar putea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 26 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 32 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°