Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analistii dupa primele rezultate pe Bursa din acest an: 2010 este un an pierdut. Bugetele companiilor sunt nerealiste

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 mai 2010 ·

Rezultatele companiilor de pe Bursa pe anul in curs vor fi sub bugetele de venituri si cheltuieli construite la inceputul anului, cred analistii, in conditiile in care cererea interna va avea de suferit de pe urma ajustarilor bugetare, iar optimismul privind revenirea exporturilor ar putea fi de asemenea unul exagerat. "2010 este un an pierdut in mare parte din cauza ajustarilor pe care urmeaza sa le faca statul, si care au fost intarziate, astfel ca si revenirea va fi una intarziata. Majoritatea bugetelor companiilor vor fi nerealiste anul acesta pentru ca s-au bazat pe revenirea consumului, in conditiile in care cel putin la nivel intern acesta a continuat sa se contracte, iar ajustarile bugetare vor reduce si mai mult cererea interna. TVA-ul a scazut cu 10% in primul trimestru, ceea ce inseamna ca privatul nu se poate baza decat pe exporturi anul acesta si la noi exporturile sunt destul de putine", spune Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza pe piata de capital din cadrul BCR.

Institutiile financiare au spus ca revenirea economica la nivelul statelor est-europene va fi sub asteptarile de la inceputul anului, fapt ce ar putea influenta negativ si exporturile companiilor de pe plan intern.

Companiile de la Bursa au raportat pe primul trimestru semne mixte in ceea ce priveste revenirea economica, afacerile insumate a 74 de companii listate urcand in primul trimestru cu 6,5%, pana la 9,4 mld. lei (2,3 mld. euro).

Totusi, majoritatea businessurilor au continuat sa se contracte in aceasta perioada, mai cu seama in randul companiilor mici de pe Bursa.

Profiturile emitentilor au ramas sub presiune, cresteri survenind doar in anumite sectoare, mai putin concurentiale, precum cel al utilitatilor si cel de petrol si gaze.

Cresterile cele mai mari sunt in industria farma si metalurgie

Cele mai mari cresteri sectoria

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°