Doi tineri au murit vineri noapte, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în comuna olteană Curtişoara. Cei doi se plimbau cu un autoturism Ford Mondeo când maşina lor a intrat pe contrasens şi s-a lovit violent cu un autovehicul de teren care circula regulamentar.
Tragedie vineri seară pe drumul care leagă Slatina de comuna Curtişoara din judeţul Olt. Doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani, au decedat, iar maşina în care erau s-a făcut praf după ce a intrat în coliziune cu un autoturism de teren. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.00. Dan Stroiuleasa, din Curtişoara, se afla la volanul unui autovehicul Ford Mondeo, iar prietenul său, Marius Teleu, din Scorniceşti, era pe scaunul din dreapta. Poliţiştii au stabilit că Dan a pierdut controlul volanului, vehiculul a lovit un cap de pod, după care a pătruns pe contrasens şi a intrat într-o maşină de teren, marca Toyota, condusă regulamentar de Marian Boştinaru, de 32 de ani, din Slatina.
În urma impactului, şoferul şi pasagerul din autoturismul Ford au rămas încarceraţi. Teleu a murit pe loc, din cauza rănilor grave suferite. Prietenul său a mai trăit câteva minute, dar a decedat şi el la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale de la Ambulanţă şi paramedicii de la SMURD pentru a-l salva. „S-au efectuat manevre de resuscitare aproximativ 40 de minute, după care medicul de pe ambulanţă a constatat decesul. Autoturismul în care se aflau cele două victime a fost distrus în proporţie de 90%“, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
Şoferul autoturismului de teren a scăpat cu răni uşoare şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
150 km/h
În urma impactului, acul kilometrajului de la autoturismul Ford s-a oprit la 150 km/h. Martorii susţin că maşina circula cu vitez