A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic local, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an afaceri de 150 mil. euro, in crestere cu 33% (in euro) raportat la primele trei luni ale anului trecut.
Avansul companiei este cu mai bine de 10 puncte procentuale peste evolutia pietei farmaceutice in acest interval, care, potrivit datelor companiei de cercetare IMS, a avansat cu 21,4% in euro (17,3% in lei).
"Masurile luate anul trecut s-au resimtit si in primele trei luni din 2010", a spus Robert Popescu, CEO al A&D Pharma. El a explicat ca anul trecut compania a derulat o restructurare a liniilor de business si optimizarea fortei de vanzari, ceea ce s-a simtit in afaceri, insa nu a precizat masurile punctuale care au dus la aceasta evolutie extrem de puternica intr-un climat economic dificil.
Grupul opereaza prin intermediul a trei linii de business distributie (Mediplus), marketing & sales (care se ocupa in principal de promovarea produselor unor firme straine care nu au activitati pe piata locala) si retail (reteau de farmacii Sensibu). In cursul anului trecut, A&D Pharma a modificat structura de business intre diviziile principale, astfel ca divizia de Marketing & Sales are in sarcina doar promovarea unor produse si servicii, in timp ce distributia si achizitiile aferente au fost transferate catre divizia de distributie. Astfel, Mediplus a inregistrat in 2009 cele mai mari venituri, situatie care a continuat si in primul trimestru din 2010.
Mediplus a inregistrat in primele trei luni din 2010 o cresterea de 56% a afacerilor in euro (51% in lei).
"Cota medie de piata din totalul pietei de distributie farmaceutica in cele 12 luni incheiate la 31 martie 2010 a ramas constanta la 18,8% comparativ cu 18,5% in aceeasi perioada incheiata la 31 martie 2009", au spus reprezentantii companiei in raportul trimestrial citand datele Cegedim. Cege