Poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au depistat în trafic, în localitate, autoturismul marca Dacia Logan, condus de C. ALIN-CĂTĂLIN de 30 ani, din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul punând în evidenţă o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat; C. ALIN CĂTĂLIN a fost condus la Spitalul comunal Truşeşti, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de C. ALIN-CĂTĂLIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural. Totodată, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
Autori: A.B.