Cadrele militare în rezervă şi retragere din Făgăraş vor fi reprezentate de un sindicat al lor. În acest sens, o delegaţie de la Bucureşti a fost prezentă vineri, 14 mai, în municipiu pentru a-i numi pe membrii formaţiunii la nivelul municipiului nostru. Aceştia vor milita, alături de sindicaliştii din toată ţara, pentru drepturile lor.
Cadrele militare în rezervă şi retragere din municipiul Făgăraş s-au întâlnit vineri, 14 mai, cu preşedintele sindicatului militarilor de la nivel naţional. Timp de mai bine de două ore, aceştia au discutat despre problemele cu care se confruntă pensionarii militari. Iar aceste probleme pot fi făcute cunoscute mai uşor prin intermediul unui sindicat organizat şi la nivel local. ,,În concepţia noastră, sindicatul cadrelor militare trebuie să acopere toate zonele în care există concentrare de militari în rezervă. Pentru că toţi trebuie sprijiniţi, indiferent de armă, indiferent de colţul ţării în care locuiesc. Misiunea noastră a fost şi va fi să ne luptăm pentru ţară”, a spus preşedintele fondator al Sindicatului Militarilor Disponibilizaţi, col. dr. (r) Mircea Drăgan. Prin acest sindicat, oamenii speră să-şi recâştige drepturile. ,,Sperăm să ne obţinem înapoi onoarea pierdută în decembrie 1989 şi patria metru cu metru şi piatră cu piatră. Adică să ne obţinem măcar ceva din ce s-a luat, pentru ca generaţiile actuale să poată dezvolta o afacere, să poată dezvolta ceva lucrativ în viitor”, a completat preşedintele fondator al sindicatului. Astfel, pensionarii activişti ai sindicatului şi-au votat preşedintele, secretarul şi vice-preşedinţii formaţiunii din Făgăraş. Preşedintele sindicatului din Făgăraş este col. (r) Emil Alexe. Vicepreşedinţii sunt lt. col. (r) Sorin Cocan, lt. col. (r) Gheorghe Sava şi plt. maj. (r) Gheorghiţă Iştoc. Iar secretarul sindicatului a fost ales col. (r) Gheorghe Pumnea. Cu toţii speră ca, prin ace