* nervos că nu poate schimba o bancnotă de 20 de euro, un tânăr s-a răzbunat pe monitorul unui ASV
Pentru că şi-a pierdut cumpătul într-o seară şi a distrus ecranul unui ASV (automat de schimb valutar - n.r.), un tânăr brăilean a fost trimis în judecată de către procurorii brăileni. Gabriel Bratu, în vârstă de 23 de ani, a cedat nervos în seara zilei de 17 decembrie 2009, când, după ce a încercat la mai multe ASV-uri din oraş să schimbe o bancnotă de 20 de euro, la ultimul aparat la care a încercat s-a trezit că nu poate efectua tranzacţia deoarece acesta era defect. ASV-ul ghinionist aparţinea Băncii Comerciale Carpatica. Scos din sărite de faptul că automatul era defect, tânărul a lovit monitorul touch - screen al automatului cu pumnul, distrugându-l. Bratu a fost cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, banca constituindu-se parte civilă, cu suma de 1.400 de lei, valoarea prejudiciului. * nervos că nu poate schimba o bancnotă de 20 de euro, un tânăr s-a răzbunat pe monitorul unui ASV
Pentru că şi-a pierdut cumpătul într-o seară şi a distrus ecranul unui ASV (automat de schimb valutar - n.r.), un tânăr brăilean a fost trimis în judecată de către procurorii brăileni. Gabriel Bratu, în vârstă de 23 de ani, a cedat nervos în seara zilei de 17 decembrie 2009, când, după ce a încercat la mai multe ASV-uri din oraş să schimbe o bancnotă de 20 de euro, la ultimul aparat la care a încercat s-a trezit că nu poate efectua tranzacţia deoarece acesta era defect. ASV-ul ghinionist aparţinea Băncii Comerciale Carpatica. Scos din sărite de faptul că automatul era defect, tânărul a lovit monitorul touch - screen al automatului cu pumnul, distrugându-l. Bratu a fost cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, banca constituindu-se parte civilă, cu suma de 1.400 de lei, valoarea prejudiciului.