Primul preşedinte al liberalilor a căutat sprijin politic în Occident
De câte ori era întrebat în legătură cu şansele sale în alegerile generale, Radu Câmpeanu evita un răspuns clar. Pentru partidul pe care îl conducea, estima cam 25-30 la sută dintre mandatele de deputaţi. Modestie sau realism? Greu de spus. Cert este că liderul liberal a petrecut mai mult timp prin birourile demnitarilor occidentali şi a redacţiilor de ziare străine decât printre alegătorii români. Iar când a stat prea mult la vorbă cu aceştia, şi-a riscat viaţa, aşa cum s-a întâmplat la Brăila, la 5 mai 1990.
Radu Câmpeanu a fost primul candidat desemnat din partea unui partid politic la funcţia de preşedinte al ţării. La 11 zile după debutul legal al campaniei electorale, 800 de invitaţi şi delegaţi la Conferinţa PNL l-au aclamat pe cel în care îşi puneau speranţele. În aceeaşi şedinţă a fost ales şi preşedinte al partidului. Şi-a înregistrat oficial candidatura la Biroul Electoral Central abia la 19 aprilie 1990, răstimp în care a strâns probabil cele 100.000 de semnături obligatorii din partea cetăţenilor.
Ca orice candidat, şi-a anunţat programul politic încă din prima zi de campanie. Din discursul ţinut în faţa elitei liberale reiese că era interesat de aspectele economice ale ţării. Vedea evoluţia economică a României prin privatizarea "complexurilor industriale" şi apariţia unor "industrii agroalimentare".
Mai credea că investitorii străini, aşteptaţi să dea năvală chiar după alegeri, urmau să se orienteze spre domeniile agroalimentar şi turistic. În "chestiunea" formei de stat, fără a lăsa vreo urmă de speranţă Regelui Mihai, se pronunţa răspicat pentru republică. Radu Câmpeanu considera monarhia "inactuală" şi posibilă doar printr-un referendum popular. Interesantă era viziunea sa în legătură cu viitorul ţărilor ex-comuniste
