Euro a coborât ieri, pe pieţele externe, până la nivelul minim al ultimilor patru ani faţă de dolar, inves-titorii temându-se că măsurile pe care le vor lua guvernele din Europa pentru reducerea deficitelor fiscale vor submina redresarea zonei euro.
Euro a pierdut 1% faţă de ultima zi a săptămânii trecute, ajungând la 1,2235 dolari - cel mai redus curs din 18 aprilie 2006 până în prezent. Ulterior, în a doua parte a zilei, moneda unică a mai câştigat teren, ajungând la 1,2360 dolari. Săptămâ-na trecută, euro s-a depreciat cu 3,1% în raport cu dolarul.
"Nu există încredere în euro", declară Paul Robinson, strateg valutar la "Barclays" Plc, citat de agenţia Bloomberg. În opinia sa, "investitorii se întreabă dacă această criză din zona euro este similară crizei bancare din 2008".
Miniştrii de finanţe din zona euro s-au reunit ieri, la Bruxelles, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a cerut schimbarea modului de control bugetar în statele membre ale regiunii. Trichet a făcut un apel la reforma modului în care îşi stabilesc cheltuielile ţările din zona euro.
* Secretarul Trezoreriei britanice a aflat că "nu mai sunt bani"
Noul secretar general al Trezoreriei Marii Britanii, David Laws, a aflat, săptămâna trecută, în prima zi la noul său loc de muncă, că "nu mai sunt bani", potrivit Bloomberg. Informaţia i-a parvenit printr-un "bileţel" lăsat de predecesorul său, Liam Byrne.
"Dragă secretar general, mă tem că trebuie să vă anunţ că nu mai sunt bani", a scris Byrne, conform spuselor lui Laws, care a adăugat: "A fost o afirmaţie sinceră, dar ceva mai puţin decât mă aşteptam".
Byrne nu a răspuns solicitărilor Bloomberg pentru declaraţii.
Noul guvern de coaliţie din Marea Britanie se confruntă cu un mandat dificil, fiind nevoit să reducă cel mai mare deficit bugetar înregistrat de această ţară după