Cronicarii străini apreciază stranietatea, complexitatea filmului şi performanţa lui Cristi Puiu ca actor, dar critică lungimea peliculei şi felul în care îşi pune publicul la încercare.
"Dacă e să ne luăm după aceste două noi filme, diavolii de români nu se lasă de realismul noir, dar au pus, în schimb, în surdină umorul suprarealist care le permitea să atenueze gustul amar. Ceea ce face ca filmele lor să fie mai radicale”, remarcă „Le Monde” într-un articol despre cele două producţii româneşti care au avut premiera în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes.
Şi „Aurora” lui Cristi Puiu, şi „Marţi, după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean, au avut parte de cronici pozitive, de multe exclamaţii la superlativ, dar şi de reproşuri. La „Aurora”, cronicarul „Le Monde” apreciază senzaţia de stranietate pe care o dau tăcerile, gesturile şi camera care-l urmăreşte permanent pe personaj.
„O epopee mentală despre banalitatea răului”, conchide ziaristul, încântat şi de felul în care Radu Muntean repovesteşte istoria banală a unei despărţiri. „fără maniheism, fără patos, doar anatomia îndoielii, a remuşcărilor şi a culpabilităţii, concentrate într-o decizie care conţine în ea însăşi toată cruzimea vieţii”
„Partea bună vine întotdeauna la sfârşit”
Criticul Jay Weissberg de la „Variety” e convins că „Aurora” („un film cu crime, dar nu despre crimă”) nu va avea un succes asemănător filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, lansat acum cinci ani, tot la Cannes.
„Umorul negru din «Lăzărescu » dispare, şi personajul are mai puţine atuuri care să atragă audienţa. Puiu pare mai puţin preocupat de ideea de a se face plăcut decât de nevoia de a spune o anumită poveste, şi publicul răbdător va găsi mult material pentru reflecţie”, continuă cronicarul american, subliniind că, deşi „un film rece (şi lung), e f