Martorii spun că poliţiştii au muşamalizat cazul după ce fiul consilierului ar fi „schimbat bani” cu unul din agenţii de poliţie veniţi la faţa locului
Încă un accident în care este implicat un politician influent ridică multe semne de întrebare despre relaţia dintre mediul politic şi oamenii legii. Este vorba despre cazul consilierului local Cornel Popa, din Făgăraş, care în data de 10 mai a fost implicat într-un accident auto pe raza localităţii Perşani.
Ce este clar
Accidentul a avut loc luni, 10 mai, între orele 5 şi 6.00, între scuarul şi sensul giratoriu din faţa restaurantului Băile Perşani. Un automobil BMW condus de Daniel Popa a ieşit din sensul giratoriu pentru a face stânga spre Şercaia şi a fost lovit de un gip condus de Cornel Popa. După cum arată şi pozele, SUV-ul Toyota condus de alesul local a intrat cu viteză în partea din spate a unui automobil BMW, a rupt bordura şi a ras un indicator rutier, dar şi un stâlp de iluminat stradal fotovoltaic.
Cum s-a desfăşurat accidentul ne spun ambele părţi implicate.
„Ricoşase la 12 metri de mine, într-un stâlp”
„În data de 10 mai, în jurul orei 5.45, eram în faţa restaurantului Băile Perşani, între scuarele care separă cele două sensuri. Nu eram pe sensul de circulaţie, ci pe banda de accelerare. Eu trebuia să fac stânga spre Şercaia. Dinspre Braşov venea o maşină şi am lăsat-o să treacă. Apoi am simţit o bubuitură. Am dat cu capul de stâlpul din stânga. M-am dat jos din maşină. Un jeep ricoşase la 12 metri de mine într-un stâlp”, ne spune Daniel Popa, conducătorul BMW-ului. Bărbatul se afla cu soţia sa în maşină. „Primul lucru pe care l-a făcut şoferul a fost să sune la poliţie, în timp ce repeta în continuu: „Îmi pare rău, mă grăbeam să-mi duc soţia la Bucureşti, puteam să vă omor”. Au venit poliţiştii şi, după 10 minute de stat cu vorbă de el, şi-au da