Dascălul recunoaşte că e mai greu să stăpânească albinele decât elevii, dar insectele sunt mai harnice. Vrea să devină profesor online pentru apicultorii aflaţi la început de drum.
Poate să-ţi ajute pragmatismul matematic în viaţa de zi cu zi? Dacă e să ne ghidăm după modelul profesorului Ioan Ursu, putem spune că răspunsul este afirmativ. Pe lângă şcolarii model, ascultători şi care nu mişcă în bănci, dascălul mai are de-a face şi cu altfel de „elevi“: mici, nervoşi, înaripaţi, foarte harnici, lipsiţi de respect şi toţi dotaţi cu nişte arme formidabile.
A început cu două familii de albine
„Eu am fost crescut la ţară, iar părinţii mei au avut albine. De atunci am prins dragoste pentru ele. Visul de a avea stupii mei s-a îndeplinit ceva mai târziu, prin 1980. Atunci am cumpărat două familii, care între timp au ajuns la 300“, mărturiseşte Ursu.
Profesorul recunoaşte că i-a fost destul de greu să pună pe picioare stupina, mai ales că munca de apicultor nu este deloc simplă şi uşoară. Albinele necesită foarte multă atenţie, iar dacă n-ai timp de ele, există riscul să le pierzi.
„Când mi-am cumpărat vagon, a fost o adevărată poveste să transfer familiile acolo. La un stup uitasem să astup urdinişul. În timpul transportului, am strivit o albină. Imediat s-a dat semnalul de alarmă. În câteva secunde aveam tot roiul pe mine. M-am ţinut tare şi am reuşit să pun şi acel stup în vagon. Apoi m-am dus la nişte vecini şi le-am spus să aibă grijă de mine, după care am leşinat“, îşi aminteşte dascălul. Ursu spune că atunci când umblă la stupi nu foloseşte mănuşi sau alt echipament de protecţie, pentru că nu poate lucra. În felul acesta se alege zilnic cu înţepături, care însă nu-i fac rău. „Ca şi cu elevii, cu albinele trebuie să ştii să te porţi. Te simt imediat dacă eşti agitat sau dacă ţi-e frică. Ori de câte ori umbli la stup trebu
