Dl Botoagă este un om calm. Dânsul stă la biroul său înghesuit, dar nu lipsit de farmec discret, în sediul cu parfum istoric al Finanţelor Publice din strada Roma, nr. 7. Sursa: EVZ
Chiar fără înlesnirile unui spaţiu administrativ modern, clădirea nu poate să nu impresioneze petentul prin marele ei hol central cu balustrade din lemn înnegrit de la atingerea atâtor mâini, funcţionând ca separatoare de cozi, ghişeele puse la înălţimea corectă şi geamlâcurile ovale cu ramă metalică.
În instituţiile sale, statul avea odinioară nu doar forţă, dar şi prestanţă. Pe mese, nişte registre mari, completate cu caligrafia opulentă a conţopiştilor de şcoală veche, ar da mai bine decât monitoarele de plastic îngălbenit. Este chiar nimerit ca în această clădire să îşi aibă serviciul dl Botoagă, care vine conştiincios la slujbă de la 8.30 la 16.30, iar miercurea, până la 18.30, deoarece şefii au decis ca programul să fie prelungit, în folosul contribuabilului.
Aşezat pe scaunul său puţin şubred, dânsul scrie somaţiile pentru întârzieri la impozite. Însă modest cum pare, dl Botoagă este parte dintr-un mecanism mult mai vast, compus dintr-o reţea de instituţii, coridoare şi camere cu funcţionari asemenea celei de aici, ce împânzeşte tot oraşul, prin mansarde şi subsoluri, în care chiar creatorii sistemului, dacă ar mai trăi, s-ar putea rătăci.
Pentru că Fiscul se aseamănă cu o plantă ce creşte după regulile naturii sau cu un ceasornic ce nu are nevoie de vreun motiv special ca să se învârtă. Lucrul acesta nu-l înţeleg la început solicitanţii obişnuiţi, neiniţiaţi în raţiunile superioare ale administraţiei, precum dl K, a cărui întâmplare o povestim aici.
Ce nu pricepe dl K este că, după cum e construit şi lucrează sistemul, nu trebuie să fii cu adevărat vinovat de ceva ca să intri în evidenţele sale. Dimpotrivă, petenţii cu st
