"Roman din piese detasabile", cum il numeste autorul, Medgidia - orasul de apoi a fost unul dintre cele mai comentate si apreciate aparitii in proza de anul trecut. Cum astazi Cristian Teodorescu va primi Premiul National de Proza al "Ziarului de Iasi", un comentariu asupra cartii nu este, cred, inutil. Ceea ce face ca acest roman, Medgidia - orasul de apoi, sa fie unul pe care, sint sigur, istoria literara il va retine e arta discretiei. Cristian Teodorescu creeaza o intreaga lume, cu tristetile, bucuriile, viciile si slabiciunile sale, situata, intr-un scurt interval, in permanenta confruntare cu istoria fara a deveni explict, tezist. Dincolo de destinele care se succed in paginile romanului, imaginea de ansamblu nu este cea a vietii unor personaje, nici una a unui oras sudic, cosmopolit, levatin, tipic dobrogean, ci aceea a unei istorii care, pe la jumatatea secolului trecut, cunoaste mari rasturnari de situatie, contorsionari care se citesc nu de la distanta, ci la nivelul marunt al impactului lor asupra oamenilor simpli. Ceea ce nu inseamna ca destinele se succed in carte fara a lasa urme, ca personajele sint simple fantose, alese pentru exemplaritatea lor; nu, nu e nimic demonstrativ in acest roman care, privind catre istoria mare, nu scapa din vedere viata care pulseaza in rindul oamenilor obisnuiti. Ba dimpotriva, as spune: pe autor chiar acestia il intereseaza, astfel incit lumea romanului, situata la intilnirea realitatii cu fictiunea (multe dintre personaje si multe dintre intimplari pot fi, la o adica, documentate, ele apartin unei lumi al carei crepuscul autorul insusi l-a prins si pe care a avut, oricum, posibilitatea de a-l reconstitui) este cum nu se poate mai vie, mai colorata. Structura cartii, semanind pina la un punct cu Groapalui Eugen Barbu, mizeaza pe crearea unei galerii de personaje, al caror destin este, uneori, schitat in numai 2 pagini. Fi