Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traducătorul "Ghenadi Strungar", trimis în judecată pentru plagiat

Publicat in Curierul, marți 18 mai 2010 ·

Traducătorul Gheorghe Stanca, cunoscut în mediul literar sub pseudonimul Ghenadi Strungar, a fost ieri trimis în judecată de procurorii secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că a plagiat o traducere din limba rusă în română a unei opere de Lev Tolstoi.

Potrivit rechizitoriului trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, Gheorghe Stanca "şi-a însuşit în mod ilicit o traducere anterioară din limba rusă în limba română a operei "Jurnal" scrisă de autorul rus Lev Tolstoi, traducere efectuată de Janina Ianoşi, prezentând această traducere ca fiind propria sa operă de creaţie intelectuală".

"Lucrarea intitulată "Memorii" a fost editată, tipărită şi publicată de editura "Adevărul Holding", sub pseudonimul de Ghenadi Strungar. În scopul formulării unor concluzii obiective, întemeiate pe elemente de probaţiune ştiinţifică, necesare pentru eliminarea dubiului în raport cu existenţa sau inexistenţa ,,plagiatului" în cauză, în faza de urmărire penală a fost dispusă efectuarea unei expertize comparative. Întemeiate pe elemente ştiinţifice, concluziile de specialitate au fost formulate în sensul că traducerea realizată în lucrarea "Memorii" nu reprezintă o operă de creaţie intelectuală originală, ci este un plagiat, o însuşire ilicită a traducerii ce se regăseşte în lucrarea "Jurnal" efectuată de traducătoarea Janina Ianoşi, diferenţele constatate între cele două texte fiind minore şi nesemnificative sub aspectul originalităţii creaţiei, fără ca traducătorul Ghenadi Strungar să amprenteze lucrarea cu nota sa personală", se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Potrivit acestuia, a fost relevată, de asemenea, identitatea perfectă în ceea ce priveşte structura lucrării, cât şi selecţiile de texte care poartă asupra aceloraşi ani, date calendaristice ale acelui

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 8 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 7 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 10 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 9 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 7 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°