Medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Centrului pentru Renunţarea la Fumat, explică de ce fumează adolescenţii şi motivele pentru care vârsta la care se instalează acest periculos viciu este din ce în ce mai mică. "Fumatul la adolescenţi are două faze. Prima fază debutează cu întâia ţigară. A doua fază: fumatul ocazional devine un viciu zilnic", afirmă medicul Magdalena Ciobanu.
Din păcate, în ultimii ani, vârsta la care este "gustată" prima ţigară este din ce în ce mai mică. "Mai grav este că, în general, majoritatea celor care fumează ocazional devin, rapid, dependenţi de tutun, adică fumători de zi cu zi. Ca medic, noi nu putem să ajutăm copiii care fumează, deoarece medicamentele care tratează dependenţa sunt destinate exclusiv adulţilor. De aceea, noi, legal, nu îi putem trata. Astfel, deşi există adolescenţi care sunt dependenţi şi care au nevoie de medicamente, din cauză că au mai puţin de 18 ani nu li se administrează nici un tratament."
ADULŢII, PRINCIPALII VINOVAŢI
În general, adolescenţii se apucă de fumat din cauza adulţilor.
Fie provin dintr-o familie în care toată lumea fumează. Şi puterea exemplului este determinantă. Fie adulţii din preajma adolescentului nu găsesc cea mai bună cale pentru a-l determina să reziste acestui viciu sau să renunţe la el. Motivele sunt multe.
Obiceiul de a fuma este cauzat de mai mulţi factori. "Fiind o problemă psihologică, nu se poate găsi o singură şi sigură explicaţie. Însă este cert că adulţii au o parte imensă de vină. Indiferent dacă sunt sau nu, la rândul lor, fumători. De exemplu: adulţii care fumează şi încearcă să-i determine pe adolescenţi să nu fumeze nu au nici o şansă. Mai ales că mulţi adolescenţi îşi imită părinţii. Există şi varianta ca părintele să nu fumeze, chiar să urască acest obicei, iar copilul să devină fumător doar pentru că vrea să fie altfel.