O tânără de 15 ani consiliată la centrul pentru copiii delincvenţi din sectorul 6 al Capitalei povesteşte umilinţa la care sunt supuşi unii profesori. Majoritatea copiilor care ajung la centrul de asistenţă „Pandora“ au furat sau şi-au bătut măr colegii de şcoală şi cadrele didactice.
Centrul de asistenţă pentru copilul delincvent „Pandora“ este frecventat de câteva ori pe săptămână de zece minori, prin recomandare de la judecător sau la sugestia şcolii şi a părinţilor. Băieţoasa are 15 ani şi a ajuns la „Pandora“ adusă de mama sa, pentru că este foarte violentă. „Încă de la grădiniţă îmi plăcea să iau la palme copiii. O dată mi-am bătut un coleg foarte rău, iar profesorul de Istorie care era în clasă a încercat să ne despartă. Mare greşeală! M-a enervat. S-a ales cu un pumn în faţă şi a plecat la cancelarie cu nasul spart“, a spus Băieţoasa.
Tânăra este extrem de violentă şi cu proprii colegi. „La vechea şcoală de anul trecut, i-am dat cu scaunul în cap unui coleg fiindcă mă enerva. El a leşinat, au venit Poliţia şi Ambulanţa. Au vrut să-mi facă dosar, dar i s-a făcut milă de mine unui paznic şi mi-a pus o vorbă bună“, a explicat Băieţoasa.
„Spre cancelarie, cu scaunul lipit de fund“
Mutată la o altă şcoală din sectorul 6 din cauza profesorilor exasperaţi, Băieţoasa nu a renunţat întrutotul la vechile obiceiuri.
„Înainte să intre o profă în clasă, i-am pus lipici pe scaun. S-a aşezat şi nu s-a ridicat de la catedră vreo jumătate de oră. Nu s-a prins de ce râdeam noi în halul ăla. Nu a mai putut însă să se ridice. A plecat cu scaunul lipit de fund la cancelarie. De atunci nu se mai îmbracă profa în fustă“, a mai spus Băieţoasa, râzând.
Consilierea de care beneficiază la „Pandora“ a avut însă efect. „La noua şcoală m-am mai cuminţit. Asta şi pentru că vin la centrul «Pandora». Sunt singura din clasa mea care nu are nota scăzută