Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După CES, Vlădescu lucrează pe trei scrisori

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 mai 2010 ·

Guvernul pare a fi dispus să renegocieze zonele de unde va tăia cheltuielile, după ce sindicatele şi patronii s-au opus documentului ce urmează să fie trimis la FMI. Sursa: Agerpres

Incertitudinea revine. După ce scrisoarea guvernului către Fondul Monetar Inter naţional (FMI) nu a primit avizul Consilului Economic şi Social (CES), toate variantele sunt posibile. Sindicatele şi patronatele au votat pentru redactarea unei noi scrisori de intenţie către Fond. Iar executivul, aflat între ciocan şi nicovală, nu a decis încă dacă va accepta condiţia partenerilor sociali sau nu.

„Guvernul are două variante de lucru. Prima este aprobarea scrisorii aşa cum a fost redactată şi trimisă spre CES şi să-şi asume convulsiile sociale. Cea de-a doua variantă este ca, împreună cu partenerii sociali, să lucreze la elaborarea unui nou document”, a precizat Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical, la încheierea întrunirii.

Până nu văd pe masă documentul CES cu poziţia fiecărei părţi, care urma să fie trimis astăzi, executivul se abţine de la orice comentariu. „Aşteptăm poziţia CES pentru a analiza propunerile. Fără documentul scris, nu se poate lua o poziţie”, susţin surse guvernamentale.

Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor, a precizat că executivul va decide dacă scrisoarea urmează să fie modificată sau nu. „Dacă nu primim aviz favorabil, ne întoarcem cu textul în guvern”, a spus el.

Alternativa - cresc TVA şi cota unică

În acest context, autorităţile au trei posibilităţi. Fie lasă scrisoarea nemodificată atrăgând supărarea sindicatelor şi oamenilor de afaceri, fie discută cu ei şi preiau în document câteva din ideile care afectează cât mai puţin bugetul.

A treia soluţie ar fi să accepte mai multe dintre solicitările partenerilor sociali, cu preţul majorării taxelor şi impozitelor, spun surse guvernamenta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 44 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°