Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama, înfuriat după poluarea din Golful Mexic

Publicat in rfi, marți 18 mai 2010 ·

Preşedintele american vrea o nouă comisie, de această dată independentă, care să investigheze accidentul din Golful Mexic, unde explozia unei platforme petroliere a provocat un dezastru ecologic. Între timp, experţii avertizează că amploarea catastrofei e mai mare decât se estima: cea mai mare pată de petrol are cinci kilometri lăţime şi peste 90 de metri grosime.

Preşedintele american, Barak Obama vrea o nouă comisie, de această dată independentă, care să investigheze accidentul din Golful Mexic, unde explozia unei platforme petroliere a provocat un dezastru ecologic, cu efecte tot mai serioase asupra coastelor Statelor Unite.

Până acum, responsabilii companiei petroliere au fost audiaţi de Congres. Obama avertizează că nu se lasă păcălit de "spectacolul ridicol" oferit de British Petroleum în timpul audierilorşi vrea acum o anchetă independentă, scrie France Presse, citând surse oficiale de la Casa Albă.

O anchetă care să vizeze nu doar compania petrolieră britanică, ci şi companiile Trasocean, proprietara echipamentului care a explodat şi s-a scufundat şi Halliburton, care a realizat cofrajul puţului de petrol, din care zilnic se varsă acum o cantitate enormă de ţiţei în adâncurile Oceanului Atlantic.

Între timp, experţii avertizează că amploarea catastrofei e mai mare decât se estima: cea mai mare pată de petrol are cinci kilometri lăţime şi peste 90 de metri grosime, potrivit New York Times.

În acest context, specialiştii se tem că scurgerile zilnice de hidrocarburi, pe care le estimează chiar şi de 20 de ori mai mari decât cele declarate de British Petroleum ar putea face ca nivelul oxigenului existent în apele Golfului să scadă atât de mult, încât tot ecosistemul din zonă să fie distrus.

Păturile de ţiţei au provocat deja o scădere cu 30% a cantităţii de oxigen, ameninţând să distrugă "toată fauna marină în cel mult două luni

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 57 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°