Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică este prezentat marţi, 18 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, însă în afara competiţiei oficiale. După alte două filme consacrate căderii comunismului, Andrei Ujică recidivează, de această dată cu o peliculă consacrată parcursului unui om diabolic, de la momentul ajungerii sale la putere, până la cel al prăbuşirii.
Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică este prezentat marţi, 18 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, însă în afara competiţiei oficiale.
După alte două filme consacrate căderii comunismului ("Videogramele unei revoluţii" şi "Out of the present"), Andrei Ujică recidivează, de această dată cu o peliculă consacrată parcursului unui om diabolic, de la momentul ajungerii sale la putere, până la cel al prăbuşirii.
"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este un lung metraj istoric de tip nou : regizorul nu a utilizat decât imagini din arhiva oficială a fostului dictator, totul fără nici un comentariu. În plus, datele şi locurile nu sunt tot timpul menţionate.
Într-un interviu acordat agenţiei France Presse, Andrei Ujică, refugiat în Germania în timpul dictaturii, azi în vârstă de 58 de ani spune că a "vrut să cunoască mai bine omul care se ascundea în spatele personajului istoric", care i-a marcat tinereţea.
Astfel, după ce a evitat ani la rând să-l vadă pe fostul lider român la televizor, cineastul şi-a petrecut sute de ore în compania cuplului Ceauşescu, pentru a realiza documentarul său prezentat acum la Cannes.
Din cele o mie de ore de arhive oficiale, împreună cu doi cercetători, el a scos 250 de ore, iar din acestea doar trei apar în film. O muncă titanică ce a dat însă un rezultat stupefiant, graţie unui montaj riguros.
Departe de a fi o compilaţie de propagandă, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" ne a