Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) judecă, marţi, plângerea senatorului Cătălin Voicu împotriva procurorului care instrumentează dosarul în care senatorul este acuzat de fapte de corupţie.
Apărătorul lui Cătălin Voicu a cerut instanţei, pe 4 mai, să dispună trimiterea întregului dosar privindu-l pe clientul său, inclusiv partea formată la DIICOT, judecătorii admiţând cererea.
Mai citiţi şi:
Locic şi Căşuneanu, audiaţi de DNA: Procurorii le-au pus sechestru pe avere
Judecătoarea Despina Mihai şi-a cerut pensionarea, după ce a decis arestarea lui Voicu
Cătălin Voicu contestă declinarea dosarului său de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a depus o plângere la ÎCCJ în legătură cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de DIICOT în cazul său.
DNA susţine că senatorul Cătălin Voicu ar fi pretins unei persoane foloase patrimoniale constând în facilitarea obţinerii pentru firme aflate în sfera sa de interes a unor contracte de achiziţii publice la autorităţi contractante din judeţul Constanţa.
Pe 10 decembrie 2009, faţă de senatorul Cătălin Voicu s-a dispus urmărirea penală, iar la data de 11 decembrie 2009 s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă.