RMGC, compania canadiană care intenționează să exploateze cu cianură aurul de la Roșia Montană, a dispărut, de ieri, de pe lista sponsorilor care finanțează Festivalul Internațional de Film ”Transilvania” (TIFF). Deocamdată nu am văzut o reacție oficială care să explice această decizie, dar cel mai probabil ea este legată și de acțiunile din ultimele zile ale opozanților proiectului: boicotarea festivalului, proteste, contactarea invitaților și a celorlalți parteneri ai TIFF pentru a le cere un punct de vedere legat de această asociere.
Nu pot să spun însă că decizia nu mă bucură. Pentru că mă aflam în fața unei alegeri personale foarte dureroase, privitoare la participarea și promovarea unui festival de care sunt legat afectiv. Vorba unei prietene când a aflat vestea: ”No, acu tot e mai bine să merg la filme decât să stau în fața cinematografelor și să protestez”. Felicitări tuturor celor care, chiar cu riscul stricării unor prietenii ori al pierderii unor parteneriate avantajoase și-au exprimat ferm punctul de vedere, dar și organizatorilor pentru decizia finală pe care au luat-o.
Bun, cam atât, deocamdată, despre TIFF. Nu însă și despre RMGC. Pentru că am observat că Ioan T. Morar promovează interviul pe care ministrul Mediului, Laszlo Borbely, l-a acordat săptămâna trecută postului ProTV. Ce mă intrigă? Ioan T. Morar este cunoscut ca un susținător al proiectului RMGC (e dreptul dânsului și nu a făcut un secret din această atitudine). Atâta doar că declarațiile lui Laszlo Borbely nu aduc nimic nou în sprijinul actualului proiect. Dimpotrivă.
Ce spune, de fapt, ministrul Borbely (pentru cei care nu cunosc problema în amănunt):
1. Că asocierea Roșiei Montana cu dezastrul de la Baia Mare este îndreptățită: ” Deci este redat ca un Bau-Bau această Roşie Montană, şi pe bună dreptate vreau să vă spun, pentru că după ce s-a întâmplat ce s-a întâmp