Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expertissa - un nou contract de publicitate de la CJC

Publicat in Ziua Constanta, marți 18 mai 2010 ·

Două comunicate de presă, 13 panouri pentru afişare temporară şi trei panouri permanente costă aproape un miliard de lei vechi

Firma de casă a Consiliului Judeţean Constanţa a mai câştigat o licitaţie de la această instituţie.

Este vorba despre contractul „Servicii de publicitate şi informare pentru proiectul Reabilitare şi modernizare de drumuri în staţiunea balneoclimaterică Techirghiol". Potrivit anunţului de atribuire publicat ieri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Cu toate acestea, la procedura de achiziţie s-a prezentat un singur participant, a cărui ofertă financiară a fost egală cu valoarea estimată a contractului, ceea ce denotă o oarecare siguranţă în ceea ce priveşte faptul că nu ar putea exista o concurenţă care să ofere un preţ mai mic. Altfel nu ne putem explica această coincidenţă. SC Expertissa Constanţa SRL a fost desemnată aşadar, câştigătoarea contractului în valoare de 73.700 lei fără TVA.

Concret, contractul se referă la promovarea activităţilor ce urmează a se desfăşura în cadrul acestui proiect, prin comunicate de presă (două), panouri pentru afişare temporară (13) şi prin panouri permanente (trei). Durata contractului este, potrivit fişei de date a achiziţiei, de 19 luni.

Proiectul de reabilitare şi modernizare a străzilor din Techirghiol se referă la repararea străzilor Ovidiu, Traian şi a bulevardului Dr. Victor Climescu din oraşul-staţiune, cu asigurarea scurgerii apelor pluviale prin reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Principalele activităţi ale proiectului cu finanţare europeană se referă la reabilitarea a 3,861 km de străzi şi la repararea reţelei de canalizare menajeră pe aceeaşi lungime. De asemenea, se va realiza şi o staţie de pompare a apelor uzate.

Proiectul „Reabilitare şi modernizare d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 29 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 2 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 17 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum o ora
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 2 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 2 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°