Intenţia viitorului guvern Fidesz de la Budapesta de a acorda cetăţenie ungară etnicilor maghiari care trăiesc în ţările vecine a ridicat la cote maxime tensiunea relaţiilor cu Bratislava. Sursa: EVZ
După ce a rechemat ambasadorul de la Budapesta, premierul slovac Robert Fico a afirmat, luni, că va propune o lege prin care să-i fie retrasă cetăţenia slovacă oricărei persoane care solicită şi cetăţenia ungară, potrivit publicaţiei „politics.hu”.
Este o chestiune cu dublă implicaţie, simbolică şi electorală. În Ungaria, proiectul de lege privind acordarea dublei cetăţenii a fost depus luni de partidul de dreapta Fidesz, majoritar în parlament. Măsura, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011, vizează aproximativ 3,5 milioane de etnici maghiari care trăiesc în ţările vecine Ungariei, în România şi Slovacia, Serbia, Ucraina, Croaţia şi Austria.
Este mai mult decât o veche promisiune a partidului condus de populistul Viktor Orban, care va prelua funcţia de premier pe 28 mai. Este şi o posibilitate de a câştiga puncte electorale.
Subiectul maghiarilor care au trăit pe teritoriul „Ungariei Mari” e unul sensibil pentru toate grupările politice, dar în special pentru partidul radical Jobbik, care promite să facă presiuni din opoziţie.
Situaţia nu e foarte diferită la Bratislava. Declaraţiile nervoase ale populistului Fico, care a apreciat că legea dublei cetăţenii maghiare reprezintă un „risc de securitate” pentru Slovacia, vin în plină campanie electorală, înaintea legislativelor din 12 iunie. Partidul social-democrat al premierului speră să nu piardă procente în favoarea partenerului de guvernare, Partidul Naţional Slovac, cunoscut pentru poziţiile sale radicale antimaghiare.