În ultimele două săptămâni s-au capturat 16,5 mil. ţigarete în valoare de aproape 1,6 mil. euro
Au fost aplicate amenzi de 3 mil. lei şi s-au confiscat 21 de mijloace de transport
Măsurile luate de autorităţi în privinţa contrabandei cu ţigări nu par să diminueze prea mult fenomenul, având în vedere că, numai în ultimele două săptămâni, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au capturat peste 16,5 milioane de ţigarete în valoare de aproape 1,6 mil. euro (6,7 mil. lei).
În perioada amintită, în plină criză, s-au efectuat cercetări faţă de 412 contrabandişti, întocmindu-se 205 dosare penale - 55 pentru contrabandă, 124 pentru evaziune fiscală şi 55 pentru alte fapte conexe.
Săptămâna trecută, formaţiunile de Poliţie judiciară din MAI au întocmit 128 de dosare penale, în aceste cauze fiind cercetate 278 de persoane. S-a dispus începerea urmăririi penale împotriva a 112 persoane, dintre care patru au fost reţinute, iar una, arestată. De asemenea, au fost aplicate 2.259 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.859.631 lei şi au fost indisponibilizate 21 de mijloace de transport.
Cantitatea totală a ţigărilor confiscate în perioada de referinţă a fost de 632.006 pachete (12.640.120 de ţigarete), în valoare de 5.347.357 lei.
"Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile specializate cu competenţe în domeniu, în colaborare cu alte instituţii ale statului, va continua şi în perioada următoare acţiunile specifice în scopul prevenirii şi combaterii cu eficienţă a activităţilor ilegale cu produse de tutun2", a comunicat ieri MAI exemplificând câteva dintre cele mai importante cazuri instrumentate.
300.000 pachete de ţigări, ascunse în cutii de
portocale aduse din Grecia
Printre cele mai recente cazuri se numără cel descoperit duminică în Dolj, în urma căruia s-au captu