Compania iQuest, furnizor german de soluţii şi servicii IT de business, mizează în acest an pe creşterea cifrei de afaceri cu 20%, la 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
De asemenea, iQuest vizează şi majorarea afacerilor pe piaţa românească. Astfel, dacă în 2009 doar 6% din cifra de afaceri a companiei a fost realizată pe piaţa locală, în acest an procentul va creşte la 11%.
"Pe piaţa din România, iQuest este prezentă de circa 3 ani, iar în mod mai intens de la începutul anului 2009, când s-a început abordarea mai structurată a pieţei printr-o campanie de promovare şi s-a extins echipa de vânzări. Cele mai vândute soluţii pe plan local sunt aplicaţiile de analiză şi raportare (Business Intelligence), de planificare a resurselor (ERP), de management al documentelor şi de management al relaţiei cu clienţii (CRM)", a declarat Cornel Brody, Directorul General al iQuest.
F. A. Compania iQuest, furnizor german de soluţii şi servicii IT de business, mizează în acest an pe creşterea cifrei de afaceri cu 20%, la 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.