Un acţionar al "Sybase" Inc. s-a adresat instanţei pentru blocarea preluării companiei americane de către SAP AG din Germania, tranzacţie cu o valoare de 5,8 miliarde de dolari. Acţionarul reclamant consideră că preţul oferit este prea mic şi incorect faţă de investitori.
Săptămâna trecută, SAP, cel mai mare producător mondial de software pentru administrarea afacerilor, a anunţat că va cumpăra rivalul american "Sybase" pentru 5,8 miliarde de dolari. Potrivit ofertei, acţionarii "Sybase" vor primi 65 de dolari pentru fiecare titlu deţinut, cu 56% mai mult decât preţul de închidere consemnat la data de 12 mai (41,57 dolari), înaintea dezvăluirii afacerii.
Stephen Alberti, acţionarul care s-a adresat unei instanţe din San Francisco (California), declară în plângerea înaintată: "Oferta de 65 de dolari/titlu este profund neadecvată, din cauză că valoarea acţiunilor comune ale Sybase este, materialiceşte, mult mai mare decât suma propusă pentru aceste titluri, date fiind perspectivele de creştere pe viitor ale companiei, respectiv profiturile acesteia".
Alberti îi acuză pe directorii "Sybase" că încalcă obligaţiile pe care le au faţă de acţionarii companiei, prin adoptarea de măsuri menite să accelereze finalizarea tranzacţiei de preluare, să înlăture ofertele rivale şi să-şi păstreze posturile după fuziune.
Tranzacţia SAP - "Sybase" se va finaliza în trimestrul al treilea din 2010. Achiziţia "Sybase" va duce la creşterea concurenţei între SAP şi producătorul american de software "Oracle" Corp. Conducerea SAP urmăreşte să realizeze achiziţii ca să nu-şi piardă clienţii în favoarea "Oracle". În decembrie 2009, "Oracle" anunţa că şi-a mărit numărul clienţilor în defavoarea rivalului german SAP.
Alina Vasiescu Un acţionar al "Sybase" Inc. s-a adresat instanţei pentru blocarea preluării companiei americane de către SAP AG din Germania, tranzac