Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko Bela: Nu ne putem atinge de pensiile minime

Publicat in Romania Libera, marți 18 mai 2010 · ·

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a susţinut, marţi, că reducerile de 15 la sută nu trebuie să afecteze pensionarii care primesc pensiile minime, care, altfel, ar fi puşi într-o situaţie insuportabilă, potrivit Mediafax.

"Nu ne putem atinge inclusiv de pensiile minime. (...) Limita ar trebui să fie stabilită mai sus", a afirmat Marko, în conferinţa de presă săptămânală.

El a arătat că o măsură "simplă" ar fi reducerea egală a salariilor cu 25 la sută, în timp ce "soluţia stabilă ar fi o regândire a structurii aparatului şi nu un astfel de egalitarism în reduceri".

Marko Bela a spus, pe de altă parte, că nimeni nu contestă, în acest moment, că România este într-o situaţie dificilă, că trebuie să fie reduse cheltuielile bugetare şi că trebuie să fie făcute reduceri de salarii şi pensii.

Totuşi, liderul Uniunii a arătat că oamenii politici au obligaţia să găsească soluţii pentru categoriile care, în urma acestor reduceri, ar fi puse într-o situaţie insuportabilă, respectiv cei cu pensiile mici.

Marko a arătat că a discutat acest subiect cu specialişti din UDMR, a avut discuţii cu ministrul Finanţelor, cu colegii din Guvern şi cei din PDL.

"Poziţia noastră este că nu ne putem atinge de pensiile minime", a arătat Marko, adăugând că trebuie să fie stabilită o limită pentru care nu trebuie să fie aplicate reducerile.

El a spus că ar fi mai indicat să se facă o reducere progresivă şi să se recurgă la o metodă prin care să se ajungă la rezultatul scontat privind reducerile bugetare dar fără a fi afectate pensiile mici.

"Nu ne place, sunt măsuri dure, dar nu le putem evita", a conchis el, agăugând că guvernanţii trebuie să se gândească, în acelaşi timp, la o reală protecţie socială.

În mod excepţional, se poate recurge la asumarea răspunderii pe măsurile anticriză

Pe de altă parte, vicepremierul Marko Bela a mai declarat că,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Adevarul acum o ora
Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capital

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 7 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

SUA: Administraţia Trump a redus finanţarea pentru cercetarea medicală la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

HotNews acum 43 minute
Administraţia Trump a redus cheltuielile guvernamentale ale SUA pentru cercetare în domeniul sănătăţii la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, obligând universităţile să apeleze la fondurile proprii şi afectând grav companiile furnizoare de ec

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 5 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic este noul ANTRENOR al lui Standard Liege. „Sunt foarte onorat să mă întorc acasă”

Gandul acum 24 minute
Mircea Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege, după ce luna trecută plecat luna trecută de la UTA. Din 2000, Rednic a început cariera de antrenor și este campion în 2003 cu Rapid, campion în 2007 cu Dinamo, câştigător al Cupei României în 2002

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 4 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 5 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 55 minute
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Rusia și-a extins și modernizat instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa

Ziua Constanta acum o ora
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs, potri

Avocații lui Dumitru BUZATU solicită revocarea controlului judiciar. Fostul consilier al CJ Vaslui este judecat pentru luare de mită

Gandul acum 3 ore
Avocații fostului consilier al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită, au solicitat revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Procurorii DNA se opun, sub argumentul că Buzatu ar putea influența martorii

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

12°/30°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

14°/33°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°