Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sediile Preşedinţiei şi Guvernului sunt pichetate de sindicalişti

Publicat in Adevarul, marți 18 mai 2010 ·

Protestele continuă şi marţi. Sindicaliştii se vor duce iar să picheteze mai întâi sediul Preşedinţiei, apoi pe cel al Guvernului. Şi profesorii ies în faţa Palatului Parlamentului. În ultimele zile sindicaliştii au ieşit în stradă constant, pentru a manifesta împotriva măsurilor luate de Executiv.

Miercuri este programat un miting la care şi-au anunţat participarea aproximativ 60.000 de oameni. La protest vor participa, alături de angajaţii din sănătate şi învăţământ, dar şi de funcţionarii publici, cel puţin 1.000 de mineri din Valea Jiului, au anunţat, luni, liderii sindicali.

PENSIE DE PROCUROR DE LUX: APROAPE 5.000 DE EURO

Primăria Capitalei a solicitat Regiei Autonome de Transport Bucureşti să suplimenteze numărul de autovehicule, miercuri, în ziua mitingului organizat de sindicate în Piaţa Victoriei, şi urmează să ceară conducerii Metrorex suplimentarea garniturilor de metrou.

În plus, având în vedere manifestările de protest anunţate pentru miercuri, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, face un apel către bucureşteni să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun, pentru a evita blocajele de trafic.

Update, ora 10.30

În faţa Palatului Cotroceni, câteva zeci de bugetari s-au strâns la ora 9.30 pentru a picheta sediul preşedinţiei.

Bugetarii s-au adunat de la ora 10.00 în faţa sediului Guvernului, iar profesorii s-au instalat la Palatul Parlamentului, de la 10.30.

Studenţii ies şi ei în stradă astăzi, la ora 13.00. Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) vor continua protestele, în faţa Ministerului Educaţiei.

Update, ora 10.47

Peste patru sute de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci conferedaţii sindicale fluieră şi cer demisia Cabinetului Boc, nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare propuse în urma negocier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°