În timp ce Teodor Baconschi, Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică vorbesc despre reconstrucţia dreptei, afirmând că "dezbaterea abia acum începe cu adevărat", pensionarii mineri, poate chiar ăia care plantau panseluţe prin '90-'91 se pregătesc să vină la Bucureşti.
În timp ce Baconschi insistă pe o alianţă între creştin-democraţie şi liberalism, afirmând că un real parteneriat cu bisericile creştine va duce la creşterea coeziunii sociale şi a solidarităţii subsidiare, sindicatele se pregătesc să scoată în stradă 60.000 de oameni. În timp ce Cristian Preda vede zile bune în sensul europenizării spaţiului public, Victor Ponta, uitând subit de partidul ăla "modern" pe care-l tot anunţa că-l va face din PSD-ul secularizat, a declarat ritos că este trup şi suflet devotat lui Iliescu, situându-se la "stânga-stânga".
Pensionarii mineri din Valea Jiului, pensionarii şi sindicaliştii bugetari fac parte, chiar dacă involuntar, din magnificul instrumentar politic iliescian. Ne regăsim, deodată, la începutul anilor '90 şi lucrurile încep să devină familiare, să aibă gustul plăcut al atrocităţilor post-revoluţionare, cu bâte, execuţii publice, lapidări spontane, discursuri marxiste, rechizitorii leniniste. Protestele vor degenera probabil, 60.000 de oameni nu pot fi struniţi cu un cordon de jandarmi. Să te ţii atunci ce vor descoperi "minerii" prin sediile PDL şi PNL. Mai ţineţi minte ce spuneau că descoperiseră în '90-'91 la sediul "peneţeului"? Arme, droguri, maşini de scris "automate"...
Vara debutează roşu-aprins, e ca un cadou care i se face la senectute vechiului şi încercatului soldat Ion Iliescu. E ca un buchet înmiresmat de flori, pe care micul Ponta, emoţionat aidoma unui pioner, i-l va înmâna în chip de jertfă şi ofrandă. Ce poate însenina mai mult bătrâneţile tovarăşului Nelu decât priveliştea fabuloasă a Bucureştiului invadat de "mineri"?
