Locuitorii din cartierele periferice ale Craiovei susţin că, de fiecare dată când plouă mai mult, gospodăriile le sunt ameninţate de inundaţii din cauză că nu există canalizare. Prin urmare, apa rezultată în urma precipitaţiilor se revarsă pe străzi şi de aici în curţile oamenilor. Este şi cazul străzilor Brestei, Paroşeni, Sadu, Lebedei şi Hinoe din cartierul Catargiu, dar şi a străzilor Homer, Petrila, Odessa din cartierul Romaneşti. Localnicii de aici au apelat în aceste zile, când au căzut precipitaţii din plin, la Compania de Apă Oltenia (CAO), să tragă cu pompele apa care ameninţa să le intre în case. „De fiecare dată este aşa. Când plouă, vine apa în curte şi ajunge până la uşa casei. Stăm cu mături, cu lopeţi să o dăm într-o parte, dar unde să se ducă?! Nu este canalizare, zona este mai jos şi bălteşte apa. Sâmbătă, duminică am sunat la Apă, să tragă cu vidanja“, a spus Victor, localnic din Catargiu.
În această zonă, străzile sunt ciuruite de lucrările aflate în curs de desfăşurare tocmai pentru canalizare. În urma constructorului au rămas adevărate tranşee, care s-au umplut cu apa rezultată în urma ploilor şi, în cele din urmă, s-au revărsat şi în curţile oamenilor.
În Brestei, inundaţiile sunt o obişnuinţă
Cartierul Brestei este deja „renumit“ ca zonă inundabilă a Băniei. Aici orice ploaie abundentă sau de lungă durată este un pericol pentru localnici. Apa este trasă cu vidanja, pentru că aici nici vorbă de canalizare. Lucru care s-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânii trecute. „Am fost apelaţi de locuitorii din strada Brestei pentru a vidanja apa rezultată în urma precipitaţiilor căzute în acest weekend. Am intervenit prompt, angajaţii noştri au decantat rigolele de pe marginea străzilor, au folosit vidanjele pentru a elibera zona de apa rezultată în cantitate mare în urma ploilor. La dispeceratul companiei am primit în aceste