Ati observat ce se intampla cu doi oameni care indragostesc (insist asupra ideii de normalitate la cap, asta e, am si eu niste fixuri in viata)? Daca nu, desi ma indoiesc, o sa scriu eu in continuare, nu de alta, dar ma ajuta si pe mine sa-mi expun mai bine ideile.
Cand doi oameni se plac si se indragostesc, fiecare incearca, fie constient, fie inconstient, sa scoata la iveala cea mai buna mobila sau cea mai buna varianta a sa (faza cu mobila era o gluma, doar ne cunoastem deja, eu glumesc mult). Barbati si femei, sau baieti si fete, se straduiesc sa lase o prima impresie de la buna in sus, tendinta fiind spre excelenta chiar. E logic, nimeni nu vrea sa apara decat minunat, doar la mijloc stau niste sentimente deja. Atunci cand ne indragostim, suntem predispusi sa lasam mai mult de la noi, sa fim concilianti, sa negociem in defavoarea noastra chiar, sa –l ascultam mai mult pe cel de langa noi, sa-i facem mai mult pe plac. “Mergem unde vrei tu in seara asta” sau “ faptul ca putem face asta impreuna, inseamna mult pentru mine” ori “bineinteles ca o sa ajung la timp, stai fara grija” sunt replici care, la inceputul unei legaturi pot fi auzite la fel de des ca bataile unei inimi: tic- tac, tic- tac.
Din motive care imi scapa, situatia se schimba in timp. In unele cupluri, familii, chiar legaturi de dubioasa factura cu care v-am mai spus deja, nu sunt de acord (da! Pana si amantii se cearta, incredibil ce ciudata e lumea!) situatia roza si parfumata din primele luni de legatura, se transforma in una banala, normala, asa si asa, inainte mars, hai ca merge, si as putea sa povestesc in acest fel pana maine dimineata. Mai corect, sau mai pe romaneste, oamenii intra intr-o rutina, se formeaza un sistem de viata, de fapt se naste o viata a cuplului, existenta care difera, fieste, de la caz la caz. Ce este ciudat e ca, desi indragostitii de alta data ajung sa-si a
