Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul politic al incompetentei trebuie platit de guvern si presedinte prin demisie

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 19 mai 2010 ·

După cum se ştie, excesul de zel este marca incompetenţei. Măsurile de reducere a salariilor, pensiilor, a altor venituri şi a unor subvenţii anunţate de domnul Traian Băsescu şi asumate de guvern au venit mult prea brusc şi fără argumente solide pentru a fi altceva decât un exemplu emblematic de exces de zel. În ultimul an şi jumătate şeful statului le-a spus cetăţenilor că în România nu va fi criză iar apoi că se va ieşi curând din ea, ascunzându-li-se de fapt adevărul despre situaţia dramatică a economiei. Fie că domnul Traian Băsescu a făcut acest lucru din raţiuni electorale, fie din alte motive, nu poate ocoli faptul că este principalul responsabil pentru şocul creat de anunţarea reducerilor. Cu siguranţă că recunoaşterea de la bun început a efectelor crizei şi luarea din timp a unor măsuri de prevenire a efectelor acesteia ar fi atenuat impactul devastator asupra vieţii oamenilor. Măsurile drastice anunţate nu sunt absolut necesare şi nu rezolvă problemele de fond, ci reprezintă un sacrificiu inutil şi reflectă incompetenţa şi panica preşedintelui şi a guvernului faţă de solicitările FMI de a nu se depăşi deficitul bugetar convenit. Domnul Traian Băsescu este iniţiatorul şi susţinătorul actualei coaliţii guvernamentale, dar şi a guvernelor de anul trecut care nu au întreprins nimic pentru a atenua criza. De asemenea, dl. Băsescu este promotorul împrumutului de la FMI şi al măsurilor dramatice de reducere a salariilor şi pensiilor, dar întrebat cine îşi asumă responsabilitatea pentru acestea, în mod laş, preşedintele a indicat strict guvernul. Sunt două tipuri de cauze pentru criza actuală: unele care ţin de criza globală şi care sunt exterioare României şi altele care ţin de crasa incompetenţă dovedită de preşedinte şi guvern cel puţin în ultimul an şi jumătate. Oricât de dur este impactul din exterior al crizei asupra ţării, nu este deloc obligatoriu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 9 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum 51 minute
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°