Pe lângă mizeria obişnuită - peturi goale, coji de seminţe, hârtii aruncate la întâmplare, resturi de mâncare - trenurile colcăie de şoareci. Navetiştii s-au obişnuit să aibe rozătoarele drept parteneri de drum.
Din megafoane se aude o voce, perturbată de gâjâitul aparatului vechi de când lumea: trenul de persoane din direcţia Pietroşiţa-Titu soseşte în staţie la linia trei. Călătorii, navetişti scăpaţi din criză, traversează peronul. Apare trenul. Scârţie din toate încheieturile. Aceleaşi garnituri dinainte de 1989. Un pic de vopsea, petice, reparaţii. Cetăţenii urcă agale, trăgând după ei sacoşile voluminoase. Locuri în compartimente, cât cuprinde. Pe lângă mizeria obişnuită - peturi goale, coji de seminţe, hârtii aruncate la întâmplare, resturi de mâncare - mai e ceva. E nevoie doar de un pic de linişte, apoi vezi cum din ungherele vagonului, de sub canapele, apar şoriceii. Unul câte unul. Adulmecă. Par flămânzi. Dacă te mişti puţin, ţâşt, înapoi sub scaun. Din compartimentul vecin se aud ţipete vesele. „Şoarecele, şoarecele”. Fetele o zbughesc în hol. Nu mai au curajul să intre. Un băiat face o glumă. „Să veniţi cu pisica de acasă în sacoşă, ca să nu mai aveţi probleme”.
„Odată, m-am dus cu şoarecele în sacoşă până acasă”
Un bătrân, aşezat lângă fereastră, zâmbeşte şugubăţ. „Ehe, asta nu e nimic. Sunt trenurile pline de chiţcani. Cine să-i stârpească? Ăştia nu mai au bani nici de reparaţii”, ne spune Gheorghe Ion, navetist de la Nucet. Din nou linişte. Se aude doar sunetul roţilor care calcă şina. Şoarecii revin. Sunt atraşi de sacoşa plină cu pâine a unui călător. Omul îi vede. Loveşte puternic cu piciorul podeaua. Hârşt, la vizuină! „ Au simţit mâncare. Odată, m-am dus cu şoarecele în sacoşă până acasă. Noroc că nu băgasem plasa înăuntru. Ştiu pe alţii care s-au trezit cu ei în bagaje mai mari. I-au plimbat prin toată ţara. Dacă circuli n
