Creditorii statelor europene cu situatii fiscale fragile sunt aproape de extaz. In incercarea de a mai tempera speculatiile la adresa monedei euro, BCE si-a asumat rolul de a prelua datoriile tarilor cu probleme. Care sunt riscurile?
Investitorii care detin obligatiuni elene sau portugheze au vazut in initiativa Bancii Centrale Europene (BCE), o institutie publica, de a interveni pe piata pentru a cumpara titluri de stat o oportunitate de a se debarasa de riscuri. Vor profita la maxim, lasandu-i pe contribuabilii din zona euro expusi la riscul unui faliment national, scrie The Telegraph.
Decizia BCE de a cumpara obligatiuni ale statelor cu probleme din zona euro risca sa transforme institutia cu sediul la Frankfurt in "groapa de gunoi a pietei obligatiunilor", unde se vor strange titlurile de care investitorii doresc sa scape.
In ciuda faptului ca majoritatea analistilor au salutat initiativa BCE, exista si sceptici, printre care si guvernatorul bancii centrale din Germania (Bundesbank), Axel Weber, care a avertizat ca masura va crea inflatie, deoarece va mari volumul de bani aflati in circulatie, scrie si agentia de presa Thomson Reuters.
Economistii atentioneaza de asemenea ca BCE va ramane expusa la un eventual default al Greciei, in timp ce bancile comerciale se vor putea debarasa in voie de titlurile de datorie pe care le au in bilanturi si vor scapa de probleme.
In plus fata de asigurarea unei finantari pentru datoriile de stat, BCE vrea sa cumpere si obligatiuni din sectorul privat si, desi teoretic institutia europeana poate cumpara, dar si vinde astfel de titluri, analistii preconizeaza ca programul va urma o singura directie, cel putin in urmatoarea perioada. In conditiile in care pietele financiare raman in continuare tensionate, daca BCE va opri achizitiile de obligatiuni guvernamentale, randamentele acestora ar putea