Orice planuri pentru dezvoltarea transportului în comun din Piatra Neamţ au încremenit până la toamnă, când se va organiza licitaţia pentru stabilirea rutelor de transport.
Unele investiţii necesare nu se găsesc nici măcar în stadiul de proiect şi sunt prezente doar în reclamaţiile cetăţenilor. Mulţi pietreni îşi doresc amenajarea unor module pentru adăpostirea călătorilor pe vreme rea.
Un modul costă 15.000 de lei
„În faţă la Unic nici nu ştii exact unde este staţia şi unde trebuie să aştepţi. Dacă vine microbuzul nici nu te vede de copăceii plantaţi pe trotuar. Trebuie să ieşi chiar în stradă, de te claxonează toată lumea. Nu există nici panou de semnalizare, ce să mai vorbim de staţii acoperite“, spune Iuliana Postăvaru, o economistă care circulă zilnic pe traseul Unic-Bloc 40. În acest moment, în Piatra Neamţ ar trebui reamenajate cel puţin 10 staţii centrale în care pietrenii aşteaptă mijloacele de transport.
Administratorii firmelor de transport spun că n-au nici fonduri şi nici nu este momentul să facă amenajări, exact înainte să le expire contractul cu primăria.
„Noi am văzut un proiect al unei firme din Bucureşti care face module moderne, cu afişajul programului şi al traseelor, dar costă 15.000 de lei. Aşteptăm să vedem rezultatul licitaţiei şi atunci vom şti dacă primim sau nu banii necesari“, a spus Ioan Cucoreanu, directorul firmei Urbtrans.