Compania The Red Point derulează, până pe 5 iunie, campania pentru implementarea platformei de comunicare Microsoft Live@Edu la Universitatea „Ovidius" din Constanţa, împreună cu Microsoft România şi AIESEC.
Campania, realizată şi cu sprijinul organizaţiei studenţeşti AIESEC - filiala Constanţa, este un demers de eficientizare a comunicării pentru studenţi, dar şi pentru profesori, prin implementarea unei soluţii moderne care oferă importante beneficii activităţii didactice. Platforma Microsoft Live@Edu este o suită de aplicaţii şi servicii inovatoare online, incluzând Windows Live Hotmail, Microsoft Office Live Workspace şi SkyDrive, care le permite studenţilor şi profesorilor să colaboreze cu uşurinţă şi să construiască o relaţie interactivă, întotdeauna la curent cu ultimele informaţii.
Live@edu permite Universităţii „Ovidius" din Constanţa să furnizeze aceste instrumente de comunicare într-un mediu administrat, cu garanţia că datele utilizatorilor sunt păstrate în siguranţă. „Suita de aplicaţii şi servicii Live@edu oferă studenţilor mai multe instrumente practice pentru viaţa de zi cu zi din facultate şi contribuie la pregătirea studenţilor pentru cariera lor viitoare" a declarat Cristian Popescu, Microsoft România Education Lead.
Campania de comunicare se concentrează pe sesiune şi pe avantajele pe care studenţii le pot cunoaşte în această etapă, folosind platforma Microsoft Live@Edu. Studenţii vor participa la workshop-uri interactive în care vor fi invitaţi să-şi activeze conturile create şi să exploateze beneficiile platformei. Trainerii AIESEC îi vor asista pe studenţi, iar prezentarea platformei va fi susţinută de Victor Chiriţă, Microsoft Education Technology Advisor.
Compania The Red Point derulează, până pe 5 iunie, campania pentru implementarea platformei de comunicare Microsoft Live@Edu la Universitatea „Ovidius" din Constanţ