Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O elevă din Făgăraş a obţinut premiul I la un concurs internaţional

Publicat in Buna ziua Fagaras, miercuri 19 mai 2010 ·

A adunat într-un timp relativ scurt mai bine de 10 diplome obţinute la concursurile zonale, naţionale şi chiar internaţionale. Este vorba despre eleva Irina Naneş de la Şcoala Generală nr. 2, care studiază de câţiva ani flautul. Anul acesta a avut, însă, cele mai bune rezultate. Tânăra a reuşit ca la olimpiadă naţională de muzică să obţină o menţiune, iar la un recent concurs internaţional, locul I.

Irina Naneş este elevă în clasa a VII –a la Şcoala Generală nr. 2. Din clasa a V-a studiază flautul. Talentul şi munca depusă de tânără i-au adus numeroase premii. La fiecare concurs la care a participat a reuşit să impresioneze juriul. Acum se mândreşte cu un premiu I obţinut la un concurs internaţional, care a avut loc la Deva. Aici a reuşit să devanseze participanţi din Ungaria, Austria şi Germania. „Mă simt foarte bine ştiind că am mai reuşit să adaug o diplomă în portofoliul meu, dar şi al şcolii. Sper ca pe viitor să obţin rezultate la fel de bune ca şi până acum“, a spus Irina Naneş. Profesoara de flaut este cea care i-a călăuzit Irinei primii paşi în lumea muzicii. Au muncit împreună pentru rezultatele obţinute şi s-au bucurat împreună de rezultate. „Concurenţa a fost destul de mare, dar eleva s-a prezentat foarte bine. Juriul a fost foarte încântat, la sfârşitul recitalului a şi aplaudat-o. Toată lumea a fost foarte încântată şi fericită“, a spus Mihaela Isabela Cantureanu, profesor la Şcoala Generală nr. 2. Pentru şcoală, participarea unui elev la un concurs internaţional înseamnă mult. ,,Pentru Şcoala Generală nr. 2 acest premiu este un pas înainte, un concurs internaţional înseamnă mult. Dovedeşte că profesorii de la clasele de artă îşi fac treaba şi muncesc din greu. Avem şi mulţi elevi buni, iar Irina este unul din ei. Ne bucurăm foarte mult pentru performanţele ei şi o felicităm“, a spus directorul Şcolii Generale nr. 2, Ion Negrilă.

Imediat

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 10 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 7 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 9 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 13 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°