Ardaf, companie membra a grupului Generali, a subscris prime brute in valoare de 82,9 milioane de lei in primele trei luni ale anului in scadere cu 9,8% comparativ cu perioada similara a anului trecut, potrivit reprezentantilor companiei.
Totusi in luna martie a anului current, vanzarile companiei au avansat cu 8% comparativ cu perioada similara din 2009.
De asemenea, compania a revenit pe profit in perioada de referinta.
Tot in primul trimestru, afacerile de pe segmentul de rapsundere civila au crescut cu 15,7%, asigurarile de incendiu si alte calamitati naturale cu 10% si pe casco cu 4,2%.
“Consider ca rezultatele din primul trimestru sunt semnele pozitive ale strategiei adoptate (compania trece din primavara lui 2009 printr-un proces profund de restructurare n.r.), atat in ceea ce priveste imbunatatirea parametrilor de profitabilitate, cat si in privinta echilibrarii portofoliului. Ne vom concentra in continuare pe consolidarea si cresterea retelei de distributiei”, a declarat Stanislav Uma (foto), presedinte directorat si director general al Ardaf.
Astfel, asigurarile de incendiu si-au crescut ponderea in portofoliul companiei de la 4% la 5%. De asemenea, segmentul casco a ajuns la o pondere de 29% din totalul portofoliului, cu 4 puncte procentuale in plus fata de T1 din 2009.
In schimb, ca urmare a implementarii noii strategiei de dezvoltate, ponderea RCA s-a diminuat la 61% in total portofoliu de la 67% in perioada similara a anului trecut.
Generali PPF Holding detine in Romania patru companii: Ardaf, Generali Asigurari, Generali Fonduri de Pensii si RAI Asigurari.