Deputaţii au început votul pe proiectul legii lustraţiei, fiecare dintre aleşi exprimându-se, deschis, în favoarea sau împotriva proiectului, în momentul în care sunt solicitaţi prin apel nominal.
Secretarul liberal Mihai Voicu este cel care face apelul nominal, după ce deputaţii au votat, la propunerea lui Eugen Nicolăescu, iniţiativă susţinută şi de Roberta Anastase, în favoarea acestei modalităţi de a vota proiectul legii lustraţiei, informează NewsIn.
Deputatul PSD Silvestru Lup a anunţat, în plenul Camerei, că social-democraţii nu vor vota Legea lustraţiei şi că o vor atac la Curtea Constituţională a României (CCR) dacă va fi adoptată şi vor cere un aviz de la Comisia de la Veneţia.
"PSD nu va vota legea datorită problemelor de constituţionalitate şi de încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Este un demers populist ce vine să acopere incompetenţa guvernului şi excită nişte sensibilităţi faţă de perioada comunistă. Dacă omul trăieşte rău, i se dă bucuria că vecinul lui, şeful de post, nu va putea candida pentru un post de consilier", a spus Silvestru Lup, în cadrul dezbaterilor generale din Camera Deputaţilor pe marginea proiectului de lege a lustraţiei.
Lup a susţinut că oportunitatea lustrării era reală la începutul anilor 90 însă acum nu se mai poate susţine. Mai mult, deputatul PSD a imputat textului legii faptul că desemnarea categoriilor lustrabile s-a făcut pornind de la persoane, astfel încât unele să fie lustrate şi altele nu. În ultima categorie, a celor care nu ar fi vulnerabili din cauza noii legi, Lup i-a menţionat pe Traian Băsescu şi Theodor Stolojan.
Deputatul PSD a făcut şi un inventar al drepturilor consituţionale ce ar fi încălcate de către Legea lustraţiei, menţionând printre altele dreptul de a candida şi dreptul la alegeri libere. "PSD va sesiza Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia, pre