Hotelierii maghiari au oferte speciale pentru turiştii români. Centre de wellness, construcţii medievale, aqualanduri sau terase istorice sunt doar câteva dintre atracţiile Ungariei. Sursa: ADI PÎCLIȘAN
În ultimii ani, ungurii au declanşat o adevărată revoluţie turistică, al cărei scop este acela de a-i determina pe români, în special pe cei care locuiesc în zona de vest a ţării, să-şi petreacă weekendurile sau concediile în Ungaria.
Ofertele hotelurilor, în limba română
Oferta patronilor maghiari se axează pe minivacanţe, ieşiri la sfârşit de săptămână sau concedii şi cuprinde o gamă variată de servicii: wellness, spa, aqualand, festivaluri sau vizite la obiective istorice.
În plus, turiştii români îşi pot organiza singuri sejurul, fără a fi nevoiţi să apeleze la tour operatori sau agenţii de turism. Asta pentru că ungurii şi-au dat seama că turiştii români şi-au schimbat comportamentul de consum şi nu mai vor să audă de excursii în grupuri organizate, puse la punct de agenţii.
„Dacă înainte de aderarea României la UE, românii veneau în vacanţe în Ungaria prin agenţii, pentru că aşa le era mai accesibil (pur şi simplu intrau mai uşor în ţară dacă făceau parte dintr-un astfel de grup), după 2007, putem spune că turiştii români s-au schimbat radical. Au înţeles că oferta Ungariei le este foarte accesibilă pe cont propriu, iar hotelurile şi-au pus pe web ofertele şi preţurile, inclusiv în limba română, şi au început să-şi promoveze last-minute-urile. Apoi, odată cu criza, au scăzut preţurile atât de mult încât ofertele să fie şi mai atractive”, explică Julia Soos, directoarea reprezentanţei Magyar Turiymus ZRT din Cluj-Napoca.
Aderarea la UE a dublat numărul turiştilor
Potrivit statisticilor, la începutul anilor 2000, în jur de patru milioane de români tranzitau Ungaria, iar aproximativ 1