Cu peste 30 de ani in urma faceam parte dintr-o asa-zisa generatie de aur a matematicii romanesti, generatie care a dominat Olimpiadele Internationale de Matematica la sfarsitul deceniului al optulea. Odata ajunsi pe bancile facultatii de matematica, nu ne doream altceva decat sa acumulam informatie, sa ne insusim cat mai multe teoreme si demonstratii. Atunci, in 1981, l-am cunoscut pe domnul profesor Solomon Marcus, care tinea cursul de analiza matematica la anul I.
Dupa primele cursuri eram profund dezamagiti: profesorul nu umplea tablele amfiteatrului Haret cu calcule, nu demonstra nimic si noi sufeream ca nu aveam ce nota. Nu intelegeam cum se poate invata analiza matematica din povesti. Am gasit si un termen pentru a caracteriza prestatia domnului profesor: “cursul despre curs”.
Apoi, de voie - de nevoie, aruncat de profesorul nostru in vartejul cercetarii matematice, am reusit sa demonstrez reciproca teoremei lui Lagrange in spatiul cu “N” dimensiuni si sa-mi public lucrarea in “Revue roumaine de Mathématique Pures et Appliquées”. Eram totusi nemultumit ca nu invat teoreme si demonstratii si preocupat ca povestile despre analiza matematica servite la fiecare curs nu-mi vor permite sa asimilez materia de care eram indragostit si care mi se parea baza oricarei formatii matematice solide.
Abia dupa 15 ani am inteles ce progrese am facut in acel an 1981, abia dupa 15 ani am inteles ca profesorul Marcus m-a invatat sa creez si nu sa acumulez si ca pentru prima data aveam o proprietate intelectuala.
Astazi, ajuns la venerabila varsta de 85 de ani, dl. Academician Solomon Marcus gandeste mai coerent si mai proaspat decat noi toti. L-am ascultat acum doua zile diagnosticand sistemul educational. “Invatamantul romanesc este bolnav, noi toti suntem bolnavi, dar numai unul dintre bolnavi poate sa fie terapeut.”, spune domnia sa.
