Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşteanul Doman vrea la Dinamo: "Luaţi-mă de aici!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 19 mai 2010 ·

Aflat de un an pe lista "cîinilor", Doman le cere roş-albilor să-l cumpere de urgenţă dacă îl vor cu adevărat

Cătălin Doman, 22 de ani, a fost dorit şi vara trecută, şi astă-iarnă, dar tratativele dintre FC Argeş şi Dinamo nu s-au finalizat niciodată. Şefii din Ştefan cel Mare susţin că-l vor în continuare şi că vor ajunge pînă la urmă la o înţelegere cu familia Penescu.

"Mor în liga a treia"

Ajuns între timp la echipa secundă a piteştenilor, în Divizia C, mijlocaşul de 22 ani a făcut ieri un apel disperat: "Am nevoie de o schimbare. Dacă Dinamo mă vrea, să mă ia mai repede de aici! Îmi doresc din tot sufletul să plec, vreau să joc fotbal adevărat, nu prin sate, în liga a III-a. Mor la acest nivel! Îmi vine să plîng de nervi. Situaţia e grea, pe nea Cornel Penescu iar l-au luat «acolo»... Aştept o rază de soare şi pentru mine".

Cînd Cătălin era în vogă, argeşenii au cerut un milion de euro pentru un transfer definitiv. Apoi au scăzut pretenţiile la jumătate, pentru ca acum să se mulţumească, afirmă surse credibile, şi cu 250.000 E. Bucureştenii vor să-l ia gratis, urmînd să achite piteştenilor o cotă de minimum 30 la sută din eventual transfer extern.

"Şi eu vreau să devin , o să fac pe dracu' în patru să fiu titular. Cred că în doi ani pot să fiu căpitanul echipei!"

Cătălin Doman, în decembrie 2009, în Gazetă

Recalcitrant, s-a înjurat cu antrenorul

"Am jucat doar 3 meciuri la FC Argeş, în retur, apoi am fost trimis la «satelit», în divizia a treia. Am dat goluri acolo, dar cine naiba să mă vadă?!", s-a confesat ieri tînărul. În martie, tehnicianul piteştenilor, Cristian Negru, l-a trimis la echipa a doua, întrucît jucătorul l-a înjurat la un antrenament. Surse din cadrul grupării din Trivale afirmă că Doman ar fi venit, în prealabil, sub influenţa alcoolului, la antr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 22 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°